The end...

Sfîrșitul... iată de ce se tem toți. În dragoste, în prietenie, în carieră în viață, oriunde vezi acest „SFÎRȘIT”. El vine mereu în cel mai nepotrivit moment, însă oricum ești gata să-l întîlnești. Cîteodată chiar gata să-l trăiești. E ca și vizita la stomatolog. La început trebuie să treacă două ore ca să-ți iai inima în dinți și să deschizi gura pentru ca doctorul să te însănătoșească. Comparația între ”SFÎRȘIT” și doctor iscusit este cea mai potrivită. Munca doctorilor e ca să te facă sănătos, să te salveze ca tu să poți să te bucuri de viață mai departe.  Uneori-sfîșitul este binevenit. Te salvează de o realitate dură sau de o imaginație. De o prietenă care îți irosește timpul sau puterile. De o dragoste care pare deodată necondiționată, însă defapt ea se bazează pe valori. Alteori însă-pune punct, pe o perioadă de timp, pe toate speranțele. Greu este să treci peste acest fenomen al relațiilor sau omenirii. Însă, vrei nu vrei, treci...
Cu dragoste fără sfîrșit,
Evelyn

Eu sunt o carte...

         Eu sunt o carte...
Fiecare carte este diferită nu doar prin copertă. La fel ca și la om, important este conținutul acesteea. Un roman, un volum de poeme, o enciclopedie ... etc. Nu contează în ce tip de cărți te numeri. Important e că în același timp noi suntem și scriitorii iscusiți care își scriu zi de zi, filă cu filă, destinul. Cît despre mine, aș  putea spune că sunt o carte integră. Mai degrabă o bibliotecă întreagă. Sau chiar o librărie, pentru că acolo cărțile sunt mai noi, mai proaspete, netrecute prin viață. Uneori mă regăsesc ca o carte de glume, alteori ca un roman plin cu dramă. Consider că sunt prea mică ca să spun ce carte sînt. La vîrsta mea abia am început să-mi caut personalitatea. Sunt atăt de diferită, încît bunica îmi spune ”mașinărie de emoții”. Acum pot să rîd în hohote, chiar dacă cu două minute în urmă plăngeam în hohote.
Vreau să menționez că fiecare carte e citită și înțeleasă în felul său.Unele cărți au un conținut misterios, greu de deslușit, iar altele sunt foarte simple și modeste. Consider că simplitatea asta e binevenită. În ziua de astăzi puțini oameni sunt simpli.
Toți sîntem niște cărți, iar cărțile trebuiesc păstrate.
Cu dragoste necondiționată,
Evelyn Castle

NeBuNiE de adolescenți!!!

Mdaaa... multe de spus. Cîte nebunii am făcut cînd eram mai mică. Împreună cu verișoara eram gata să fugim de acasă în căutarea peripețiilor. Credeam că noi două vom putea schimba lumea. Și atunci nu ne se părea acest lucru naiv. Visam să urcăm ambele într-un balon și să cutreerăm deasupra mărilor și țărilor. Mama recent mi-a povestit despre cum am venit acasă de la grădiniță și i-am spus că ne vom porni cu toții să înconjurăm pămîntul cu troleibuzul. Ambele am rîs atunci foarte mult, însă acest lucru m-a pus pe gînduri. Eu defapt nici pe departe nu eram cel mai năsbîtios copil. Imaginațivă alți copii cîte nebunii le-au facut sau cel puțin au vrut să o facă. Cine știe unde avea acum să fiu daca nu aveam așa puțin curaj. Am mai observat că nebuniile cresc odată cu vîrsta. Iarăși noroc de curajul meu mic. Problema mea a fost îndotdeauna imainația foarte dezvoltată
Defapt nebuniile astea din perioada copilăriei sunt la fel de mici ca astea din perioada adolescenței, însă ele sunt perceptate ca lucrurile naive care trebuie să le facă copilul cînd este mic.
Deci putem constata că oamenii sunt mai apărați cînd n-au curaj sau imaginația le este mai puțin dezvoltată, însă la aceștea viața este de nuanțe sumbre și plictisitoare...

A voastră, Evelyn Castle