Mdaaa... multe de spus. Cîte nebunii am făcut cînd eram mai mică. Împreună cu verișoara eram gata să fugim de acasă în căutarea peripețiilor. Credeam că noi două vom putea schimba lumea. Și atunci nu ne se părea acest lucru naiv. Visam să urcăm ambele într-un balon și să cutreerăm deasupra mărilor și țărilor. Mama recent mi-a povestit despre cum am venit acasă de la grădiniță și i-am spus că ne vom porni cu toții să înconjurăm pămîntul cu troleibuzul. Ambele am rîs atunci foarte mult, însă acest lucru m-a pus pe gînduri. Eu defapt nici pe departe nu eram cel mai năsbîtios copil. Imaginațivă alți copii cîte nebunii le-au facut sau cel puțin au vrut să o facă. Cine știe unde avea acum să fiu daca nu aveam așa puțin curaj. Am mai observat că nebuniile cresc odată cu vîrsta. Iarăși noroc de curajul meu mic. Problema mea a fost îndotdeauna imainația foarte dezvoltatăDefapt nebuniile astea din perioada copilăriei sunt la fel de mici ca astea din perioada adolescenței, însă ele sunt perceptate ca lucrurile naive care trebuie să le facă copilul cînd este mic.
Deci putem constata că oamenii sunt mai apărați cînd n-au curaj sau imaginația le este mai puțin dezvoltată, însă la aceștea viața este de nuanțe sumbre și plictisitoare...
A voastră, Evelyn Castle
Sa nasti idei tot e un mare curaj. Poate faptul ca esti o fata desteapta si iti analizezi actiunile te-a impiedicat sa le realizezi :)
RăspundețiȘtergere