Eu sunt o carte...
Fiecare carte este diferită nu doar prin copertă. La fel ca și la om, important este conținutul acesteea. Un roman, un volum de poeme, o enciclopedie ... etc. Nu contează în ce tip de cărți te numeri. Important e că în același timp noi suntem și scriitorii iscusiți care își scriu zi de zi, filă cu filă, destinul. Cît despre mine, aș putea spune că sunt o carte integră. Mai degrabă o bibliotecă întreagă. Sau chiar o librărie, pentru că acolo cărțile sunt mai noi, mai proaspete, netrecute prin viață. Uneori mă regăsesc ca o carte de glume, alteori ca un roman plin cu dramă. Consider că sunt prea mică ca să spun ce carte sînt. La vîrsta mea abia am început să-mi caut personalitatea. Sunt atăt de diferită, încît bunica îmi spune ”mașinărie de emoții”. Acum pot să rîd în hohote, chiar dacă cu două minute în urmă plăngeam în hohote.
Vreau să menționez că fiecare carte e citită și înțeleasă în felul său.Unele cărți au un conținut misterios, greu de deslușit, iar altele sunt foarte simple și modeste. Consider că simplitatea asta e binevenită. În ziua de astăzi puțini oameni sunt simpli.
Toți sîntem niște cărți, iar cărțile trebuiesc păstrate.
Cu dragoste necondiționată,
Evelyn Castle

pentru mine mereu vei fi o carte cu povesti :), printeso!
RăspundețiȘtergere))Merci
ȘtergereSuper!Foartefrumos!!!
Ștergeresalut e foarte interesanta si istiata

ȘtergereExact
ȘtergereFrumos... mai pus pe ginduri!
RăspundețiȘtergere:)
RăspundețiȘtergere:):):):):):):):):);):):):):):):):):):):):):):):):):)
RăspundețiȘtergereSuper !.. Foarte frumos !!! mi-au atins lacrimile !!!
RăspundețiȘtergereBRAVO!!!!
fRumoS
RăspundețiȘtergerefdy
RăspundețiȘtergerenu prea e bine
RăspundețiȘtergereVAPSETA NORMAL
ȘtergereCacta da ii ciotchii cui nui plashi poate sa nu citeasca ��
ȘtergereSuper
Ștergerefain
RăspundețiȘtergeremai inspirat
RăspundețiȘtergereFrumoss
RăspundețiȘtergerefoarte interesant ca iti vine sa citesti de mii de ori
RăspundețiȘtergereNORM
Ștergerenormal
RăspundețiȘtergereSuperba
RăspundețiȘtergereM-am emotionat un pic
frumos ,foarte emotionant
RăspundețiȘtergereFoarte frumos sper sa primesc nota 10
RăspundețiȘtergeredragut
RăspundețiȘtergereemotionant
RăspundețiȘtergeresuperb
RăspundețiȘtergerebv
Superb!Mai vreau texturi de genul!Și chiar mi-am scris acest text în caietul de romînă ca să îl am mereu!Sunteți cei mai tari!
RăspundețiȘtergerefrumos
RăspundețiȘtergereOgo și de pricolino, bravo!
RăspundețiȘtergere